Jump to Navigation

Avantajele Medierii

Trei calitati ale unui bun mediator

Istoria medierii

Avantaje in procesul de mediere

Medierea va fi obligatorie din 9 ianuarie 2013

Persoanele fizice si juridice care au intentia sa se adreseze instantelor (justitiabilii) într-un litigiu comercial sau de alta natura sunt obligate, de la 1 octombrie, sa participe la sedinte de informare privind medierea conflictului, în urma intrarii în vigoare a unui nou set din modificari aduse Legii 192/2006 privind medierea.

Litigiile aflate deja pe rolul instantelor intra si ele sub incidenta noilor reglementari a legii medierii – avantajul rezolvarii conflictului prin mediere, în acest caz, fiind acela ca taxa de timbru se restituie în cele mai multe dintre cazuri.

“Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, în vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor în materie ci­vila, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de prezenta lege”, arata noua lege.

Din ianuarie 2013 legea devine si mai “restrictiva”, în sensul ca nu te mai poti prezenta în fata instantei fara dovada ca ai încercat procedura medierii.

“Înainte de sesizarea instantei de judecata sau a organului de urmarire penala, partile sau oricare dintre acestea sunt tinute sa încerce solutionarea conflictului prin mediere, sub sanctiunea prematuritatii introducerii cererii de chemare în judecata sau a plângerii penale”, se prevede în art. 43 al Legii 115/9 iulie 2012 pentru modificarea si completarea Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Articolul 43 intra în vigoare la 6 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial (adica la 9 ianuarie 2013 – n.n.)

Purtarorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Monica Prejmereanu identifica avantajele pentru zona de business ale noilor reglementari: litigiile legate de plati, de datorii, de credite, de reeasalonari pot fi rezolvate mai rapid pe calea medierii pentru ca medierea presupune o mai mare cele­ritate (rapiditate) decât un proces pe rolul instantelor. Si mai exista un avantaj major, arata ea: “Procedura medierii nu este publica. Nu esti pus la avizier, nu afla toata lumea despre tine ca ai o problema, daca o ai. Astfel, imaginea ta de om de business este protejata”.

La acelasi lucru se refera si deputatul Alina Gorghiu, unul dintre autorii amen­damentelor aduse legii medierii (de­venita Legea 115/2012) si unul dintre initiatorii legii: “Prin modificarile aduse de Legea 115/2012, mediul de afaceri se va fami­liariza cu medierea, ca alternativa viabila la instantele de judecata. Cele mai im­por­tante avantaje ale medierii pentru mediul de afaceri sunt confidentialitatea, men­tinerea relatiilor de afaceri dintre par­teneri, costuri reduse si timpul redus de solutionare a conflictelor de afaceri. Mediul de afaceri va beneficia de asemenea indirect de avantajele aduse de noua lege, deoarece Legea 115/2012 obliga Consiliul de mediere sa adopte un statut al profesiei de mediator, ducând astfel la profesionalizarea corpului mediatorilor.”

Potrivit Monicai Prejmereanu de la CSM, pentru sistemul de justitie si, extins, pentru toti ceilalti jusitiabili, avantajul ar fi ca medierea ar degreva instantele de o suma de dosare, ceea ce ar permite magistratilor sa se aplece cu mai multa atentie pe cauzele importante: “Me­dierea este o solutie alternativa la ju­decata. Beneficiile sunt în lant. Va exista mai mult timp pentru a te concentra pe cauzele dificile, va exista o viteza mai mare de solutionare, drept urmare o satisfactie mai mare pentru partile implicate”.

În România, procesele, inclusiv litigiile comerciale, pot dura si ani de zile. Cristian Pârvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din România, identifica aceste termene lungi si în zona deselor schimbari legislative, dar una dintre cauze reiese chiar din ra­portul CSM pe 2011 privind Justitia: daca în 2007 stocul dosarelor (dosare “mos­tenite”, nou intrate minus cele solu­tionate) pe rolul instantelor era de 1,5 mi­lioane, în 2011 el a ajuns la 2,37 milioane.

În România sunt în prezent în jur de 3.000 de mediatori – o profesie relativ noua si de aceea mai putin cunoscuta, instituita odata cu Legea 192/2006 (devenita, din vara, Legea 115/2012). Odata cu modificarile aduse acestei legi lucrurile ar putea sa se schimbe.

“Începând cu 9 ianuarie 2013, justitiabilii, odata cu introducerea unei cereri în instanta, sunt obligati sa faca dovada faptului ca au încercat sa-si rezolve disputa prin mediere sau macar sa faca dovada ca au luat la cunostinta si sunt informati în legatura cu avantajele acestui mod de solutionare a conflictului”, spune Daniela Stefanescu, mediator.

Alina Gorghiu arata ca legea nu sanctioneaza cu respingerea ca prematura a actiunii în cazul în care petentul nu se prezinta la mediere, dar lasa judecatorului posibilitatea de a sanctiona cu amenda partea sau partile care nu s-au prezentat la mediere: “Astfel, este garantat liberul acces la justitie”.

Mediatorii sunt obligati sa ofere informatiile si consilierea în mod gratuit.

 Iulian Anghel, ZF.ro



Main menu 2

Dr. Radut Consulting